Pupăza
Cântece pentru copii
Pu pu pu strici mereu somnul meu pupăza din tei.
Las' că te-oi prinde moțato Și te-oi întreba ce vrei Și ți-oi smulge coada toată Și te-oi vinde pe doi lei. Pu pu pu Chiar acum sunt pe drum și-am să-ți vin de hac! Și-ajungând la pom, căciula Peste cuib capcan-o fac Apoi scotocind cu mâna Prind de moț puiul de drac. Ha ha ha vezi așa mi te-am prins că de mult ți-o coc. Și la târg ajuns cu dânsa Printre lume îmi fac loc Strigând cât mă ține gura Să se-audă-n iarmaroc. Negustor Pupezi vând marfa mea-i blândă ca un miel. Dar un moș cu barbă albă De unde-o fi fost de fel Îmi croi câteva bețe Luând pupăza cu el. Astăzi iar, pu pu pu Ca un drac Sus în tei la noi. Poți să cânți de-acum moțato Până-n veacul de apoi Nu mai fac negustorie Cu moțate de-alde voi!
O poveste muzicală despre pupăza din tei, potrivită pentru activități narative și teatru la grădiniță.
Despre acest cântec
O melodie narativă și jucăușă despre pupăza din tei, ideală pentru dramatizări la grădiniță.
Activități
Organizați scurte scenete și creați costume simple pentru a încuraja jocul teatral și cooperarea — vezi melodii narative pentru grădiniță.
Versuri adăugate de ancuta94
Adunați micii actori pentru o poveste cântată — Creează Melodia Acum și transformați pupăza într-un spectacol de joacă.
Creează Melodia AcumCântece similare
Pupăza din tei
Cântece pentru copii
Pu, pu, pu, strici mereu, somnul meu, pupăză din tei. Las' că mi te prind moțată și te-oi întreba ce vrei, Când ți-oi smulge coada toată și te-oi vinde pe cinci lei. Pu, pu, pu, pu, pu, pu, chiar acu', o să-ți viu de hac! Și-ajungând la tei, căciula peste cuib, capcan-o fac. Și-apoi, scotocind cu mâna, prind de gât puiul de drac. Ha, ha, ha, vezi-așa, mi te-am prins, că de mult ți-o coc! Și la târg ajuns cu dânsa, printre lume îmi fac loc, Strigând cât mă ține gura, să se-audă-n iarmaroc. Negustor, pupăzi vând, marfa mea-i blândă ca un miel. Dar un moș cu barba deasă, de unde-o fi fost de fel, Îmi croi câteva bețe, luând pupăza cu el. Ajutor, hai săriți! Hoții, măi, pradă-un negustor! Moșul însă, rupând sfoara, zvârle pupăza spre nor, Și dihania, voioasă, o porni spre sat în zbor. Astăzi iar, pu, pu, pu, ca un drac, sus în tei la noi! Poți să cânți la noi, spurcat-o până-n veacul de apoi! Nu mai fac negustorie cu moțate de-alde voi.
Boroboață
Cântece pentru copii
În cartierul nostru el este cunoscut Nu-i nicio poznă care să nu o fi făcut Bunica-i supărată de-aproape acum un an I-a jumulit cocoșul să-l facă indian. [Refren] Ha ha ha, ha, ha, ha și micul Boroboață Râdea, râdea, râdea. Boroboață, Boroboață, Spune ce ai mai făcut, Boroboață, Boroboață, Ești în pozne neîntrecut. Avea o pisicuță și Miau-Miau o chema, În multe zile-a vrut s-o-nvețe a zbura De la etajul 4 pe geam o atârna Legată de codiță, crezând că va zbura. Ce zarvă e în casă, ce s-o fi întâmplat? Pe micul Azorică în cadă l-a băgat. Și bietul Azorică de frică îl latră Iar Boroboață într-una râdea, râdea, râdea. Nu-i plac lui Boroboață micuțele fetițe Îndată ce le vede le trage de codițe. Nu-i plac nici băiețeii, când vin la el la poartă Pe minge sau pe nasturi să-i vezi cum se mai ceartă. Dar să vă spun sfârșitul: azi e-un copil model În toată grădinița nu-i nimenea ca el. Mămica-i tare mândră că are-așa băiat Iar grupa îl socoate exemplu de urmat. [Refren] Ha, ha, ha, ha, ha, ha Râdeți cu Boroboață, râdeți cum el râdea Boroboață, Boroboață, ai fost neastâmpărat Dar acuma, Boroboață-i cel mai cumințel băiat.
Mu-mu-mu
Cântece pentru copii
Eu sunt micul Bodo Și mă trezesc devreme. Din zori și până-n seara Eu mă joc frumos pe-afară, Din zori și până-n seara Eu mă joc frumos pe-afară. [Refren] Mu-mu-mu, Hai și tu, Să dansăm și să cântăm, Mu-mu-mu! Dasa-i mami și îmi face De mâncare orice-mi place, Toro e tăticul meu Și cu el mă joc mereu. Toro e tăticul meu Și ca el voi fi și eu! [Refren] Mu-mu-mu, Hai și tu, Să dansăm și să cântăm, Mu-mu-mu! Eu sunt năzdrăvanul mic Al dragului meu tătic, La o fermă el lucrează Și cu mine se distrează. Iar la fermă, cât muncește, Stau în preajma lui, firește! [Refren] Mu-mu-mu, Hai și tu, Să dansăm și să cântăm, Mu-mu-mu! Ah, ce-mi place să mă joc Și prin bălți să sar – top, top! Joacă-i bună, nu-i nimic De mă murdăresc un pic! Joacă-i bună, nu-i nimic De mă murdăresc un pic! [Refren] Mu-mu-mu, Hai și tu, Să dansăm și să cântăm, Mu-mu-mu! Până-acum, se pare, Nu am fost la mare, Dar nu-mi pasă, știu ce fac: Pescuiesc aici, pe lac! Dar nu-mi pasă, știu ce fac: Pescuiesc aici, pe lac! [Refren] Mu-mu-mu, Hai și tu, Să dansăm și să cântăm, Mu-mu-mu!
Moș Crăciun
Cântece pentru copii
E noapte și-n poartă îmi bate (2 bătăi din palme) Un moș cu un sac mare-n spate (2 bătăi din palme) [Refren] Și strigă: “deschide copile Că vin de departe.” (x2) Dau fuga, dau fuga la poartă (2 bătăi din palme) Și-l rog mult de tot să poftească (2 bătăi din palme) [Refren] O clipă să se odihnească Și să se-ncalzească. (x2) “Eu nu pot, copile, rămâne (2 bătăi din palme) Am daruri și vreau până mâine (2 bătăi din palme) [Refren] S-ajung pe la toți copilașii Cuminți ca și tine.” (x2)
Corpul meu
Cântece pentru copii
De când am venit pe lume Mi-a plăcut să știu de mine Azi, în fine, am învățat Corpul meu din ce-i format În oglindă mă privesc Și încep să povestesc Am un cap rotund, vezi bine Părul ce frumos îmi vine Urechiușe foarte fine Două sunt, știe oricine Un nas mic și o gură mică Și doi ochi de albăstriță Vine-n continuare corpul E legat de cap cu gâtul La corp am două mânuțe Potrivite și drăguțe Și mai am două picioare Care-s bune la mișcare Ei, acesta-i corpul meu Să-l învăț nu mi-a fost greu.
Într-o zi cu soare
Cântece pentru copii
Era într-o zi cu soare Și-am simțit în palma mea Cum s-a așezat o rază Și a coborât pe ea. Un prinț scos ca din poveste Pe-un cal falnic, măiestos Și mi-a șoptit la ureche Să iubesc tot ce-i frumos. Soare blând, haide cu mine Căci azi lumea vreau s-o cânt Dă-mi doar un strop de lumină Ca s-o port cu mine-n gând. Printre flori și printre gâze Și-n frumosul curcubeu Și în pomul ce-nverzește Este și sufletul meu. Nori pufoși plutesc pe cerul Însoritei zi de mai Hai cu mine-ntr-o plimbare Doar cu gândul ce mai stă. Și atunci cu siguranță Toată lumea va zâmbi Văzând cum fugăresc norii Niște vise de copii. Fac bobițele de rouă Care ne zâmbesc în zori Nestemate de lumină Să le prinzi la cingători. Iar a florilor mireasmă Și al păsărilor tril Le prefac în versuri line Ca și-obrazul de copil.