Versuri Descriptiv
14 cântece pentru copii
1 iunie
Cântece pentru copii
Este 1 iunie E prima zi de vară Soarele e sus pe cer E frumos afară. Suntem astăzi mai voioși Căci avem serbare E ziua copiilor E zi de sărbătoare. La serbare a venit Astăzi multă lume. Cântece și poezii Fiecare spune. Ionel s-a încurcat Și s-a-nroșit ca focul "Nu-i nimic" cu toții au zis Bat-o-ar norocul. Sandu cel cu ochelari Cu a sa chitară Singur s-a acompaniat Pentru prima oară. Și o coardă i s-a rupt Când lovi mai tare. Nimeni nu s-a supărat C-așa e la serbare!
Aricioaica
Cântece pentru copii
Aricioaica-n umbra florii Îngrijește ariciorii. Și îi spală de cu zori Pe botic și ochișori. Dar pe spate, dar pe spate, Să-i băiască ea nu poate. Ariciorii așadar, stau cu spatele murdar. Și-s spălați, abia când plouă, La o lună, ba chiar două. Bucurați-vă voi pici, Că nu sunteți pui de arici!
Bate vântul
Cântece pentru copii
Bate vântul frunzele, Învârte moriștile, Rândunica așa zboară, Iar eu trag zmeul de sfoară. Mama la plăcinte coace Și bunica lână toarce Tata trage la rindea Iar eu bat din palme-așa. Moșul taie lemnele Eu adun surcelele O fetiță dă la pui Iar eu în copac mă sui.
Ce-i copilăria?
Cântece pentru copii
Ce-i copilăria des m-am întrebat Dar răspunsul evident nici azi nu l-am aflat Vremea trece iute, rămân doar amintiri Amintiri plăcute din viața de copil. [Refren] Oooo, copilăria e ceva ciudat, e minunată amintire Prea greu adevărat Ooo, copilăria e ceva ciudat, e minunată amintire Prea greu adevărat. Când eram micuță cu păpușa mă jucam Îi făceam rochițe și fundițe îi puneam Vremea trece iute, rămân doar amintiri Amintiri plăcute din viața de copil. [Refren] Când m-am dus la școală cu ghiozdanul am plecat Mi-am certat colega care m-a supărat Vremea trece iute, rămân doar amintiri Amintiri plăcute din viața de copil.
Cu primăvara ne jucăm...
Cântece pentru copii
Prin pomii plini de floare și plini de ciripit, Primăvara, primăvara, Natura parcă râde sub soarele iubit, Bine ai venit. Rândunica cea voioasă a sosit, Cu fluturii se-ntrece-n zbor, Iar albina harnică adunând Din floarea primăverilor. Pe dealuri tot covorul e presărat cu flori, Didițelul, toporașul Vorbesc cu vioreaua și pun la cale-n zori Sărbătoarea lor. Păsărelele și ele se-ntrec Într-un concert sărbătoresc, Noi le admirăm și ne bucurăm, Cu primăvara ne jucăm...
Într-o zi cu soare
Cântece pentru copii
Era într-o zi cu soare Și-am simțit în palma mea Cum s-a așezat o rază Și a coborât pe ea. Un prinț scos ca din poveste Pe-un cal falnic, măiestos Și mi-a șoptit la ureche Să iubesc tot ce-i frumos. Soare blând, haide cu mine Căci azi lumea vreau s-o cânt Dă-mi doar un strop de lumină Ca s-o port cu mine-n gând. Printre flori și printre gâze Și-n frumosul curcubeu Și în pomul ce-nverzește Este și sufletul meu. Nori pufoși plutesc pe cerul Însoritei zi de mai Hai cu mine-ntr-o plimbare Doar cu gândul ce mai stă. Și atunci cu siguranță Toată lumea va zâmbi Văzând cum fugăresc norii Niște vise de copii. Fac bobițele de rouă Care ne zâmbesc în zori Nestemate de lumină Să le prinzi la cingători. Iar a florilor mireasmă Și al păsărilor tril Le prefac în versuri line Ca și-obrazul de copil.
La moară
Cântece pentru copii
Vine o cioară jos la moară Tica tica ta Să macine grâu, secară Tica tica ta. Găina îi cerne făina Tica tica ta Și gânsacul umple sacul Tica tica ta. Hop și o rață mândră grasă Tica tica ta Duce sacul plin acasă Tica tica ta.
Mai curcane
Cântece pentru copii
Mai curcane n-ai mărgele Roșii ca-ale mele Mai curcane n-ai cercei Roșii ca ai mei Mai curcane moțul tău Nu-i ca moțul meu
Mickey Mouse
Cântece pentru copii
Sunt un șoricel cu faimă Peste tot apreciat Mickey Mouse mi se mai spune Mă prezint și-s încântat. Am blăniță de mătase Și codiță de un cot Urechiușe mici, frumoase Și mustăți pe lângă bot. Am isprăvi nenumărate Cu pisica nu mă împac De m-o supăra vreodată Am s-o bag direct în sac. Dar ce-aud, sărac de mine! Parc-ar fi un mieunat. E pisica, iat-o! Vine! Sunt grăbit, v-am salutat!
Ninge peste lumea mea
Cântece pentru copii
Din văzduh se cerne Mantia de nea, A albit și casa mea, A albit și crângul, bradul e ca o stea, Ninge peste lumea mea. [Refren] Ninge, ninge cu flori de argint, Ninge și totul e alb pe acest pământ. (x2) Omul de zăpadă va întineri, Noi cu drag îl vom privi. Un năsuc din morcov, Oala-i șapca sa, Ninge peste lumea mea.
Noi suntem piticii
Cântece pentru copii
[Refren] Noi suntem piticii Piticii voinicii Piticii bărboșii Cu scufițe roșii. Mergem în pădure După fragi și mure După păsărele Să zburăm ca ele. [Refren] Noi suntem piticii Piticii voinicii Piticii bărboșii Cu scufițe roșii. Mergem pe cărare În pădurea mare După ciupercuțe Și după frăguțe.
Pitici
Cântece pentru copii
Într-o poieniță De cum s-a-nserat, Doi pitici de-o șchioapă Au pornit la sfat. Au scufițe roșii Din floare de mac Bărbile de-un cot Și cizmele de lac. Dar când luna clară Sus a răsărit, Au ca felinare Câte un licurici.
Primăvara
Cântece pentru copii
[Refren] Mii de albine, sute de fluturi, Zeci de copii aleargă pe câmp. Mii de culori, sute de flori, Dar doar una e primăvara. [Strofa] Soarele-apare, Iarba răsare, Câmpul înverzește, Pomul înflorește. Pasărea cântă, copilul zburdă, Ziua-i mai lungă și noaptea-i mai scurtă.
Țara mea
Cântece pentru copii
Țara mea are câmpii mănoase, Dealuri înalte cu mândre flori, Izvoare limpezi și răcoroase, Un cer albastru fără de nori. Țara mea are oșteni de frunte, Înalți ca brazii, harnici bărbați, Copii de șesuri, flăcăi de munte, Ah, eu sunt mândru de țara mea!