Cerbul

Trăia odată-ntr-o pădure Un moș sărac cu baba lui Erau săraci ca vai de lume În adâncimea codrului. Dar vremea se-ndură de dânșii Și-un pui de cerb le dărui Un pui de cerb cu stea în frunte Gonind prin codru și rănit. Moșul îl mângâie pe frunte Ea rănile i le spăla Și-l îngriji ca pe-o comoară Iar micul cerb se vindecă. Dar într-o zi trecu pe-acolo Feciorul unui împărat Cu oaste mare după dânsul Și cu ogarii la vânat. "Moșule, dă-mi cerbul tău! Îți dau averi... comori împărătești!" "Nu vreau averi, nu vreau nici aur Sunt prea bătrân să le primesc Dar dacă cerbul vrea să vină Atuncea eu vi-l dăruiesc!" Atunci îndată veni cerbul, Din coarne parcă spune: "Nuuuu! Nu vreau să vin la curtea voastră Nu vreau să vin, nu, nu, nu, nu. Voi m-ați rănit la vânătoare Ei rănile mi le-au spălat Și de-aș veni la curtea voastră Eu m-aș simți încătușat."