Versuri Poveste folclorică pupăza din tei pentru copii
24 cântece pentru copii
Pupăza din tei
Cântece pentru copii
Pu, pu, pu, strici mereu, somnul meu, pupăză din tei. Las' că mi te prind moțată și te-oi întreba ce vrei, Când ți-oi smulge coada toată și te-oi vinde pe cinci lei. Pu, pu, pu, pu, pu, pu, chiar acu', o să-ți viu de hac! Și-ajungând la tei, căciula peste cuib, capcan-o fac. Și-apoi, scotocind cu mâna, prind de gât puiul de drac. Ha, ha, ha, vezi-așa, mi te-am prins, că de mult ți-o coc! Și la târg ajuns cu dânsa, printre lume îmi fac loc, Strigând cât mă ține gura, să se-audă-n iarmaroc. Negustor, pupăzi vând, marfa mea-i blândă ca un miel. Dar un moș cu barba deasă, de unde-o fi fost de fel, Îmi croi câteva bețe, luând pupăza cu el. Ajutor, hai săriți! Hoții, măi, pradă-un negustor! Moșul însă, rupând sfoara, zvârle pupăza spre nor, Și dihania, voioasă, o porni spre sat în zbor. Astăzi iar, pu, pu, pu, ca un drac, sus în tei la noi! Poți să cânți la noi, spurcat-o până-n veacul de apoi! Nu mai fac negustorie cu moțate de-alde voi.
Pupăza
Cântece pentru copii
[Refren] Pu pu pu strici mereu somnul meu pupăza din tei. Las' că te-oi prinde moțato Și te-oi întreba ce vrei Și ți-oi smulge coada toată Și te-oi vinde pe doi lei. [Refren] Pu pu pu Chiar acum sunt pe drum și-am să-ți vin de hac! Și-ajungând la pom, căciula Peste cuib capcan-o fac Apoi scotocind cu mâna Prind de moț puiul de drac. Ha ha ha vezi așa mi te-am prins că de mult ți-o coc. Și la târg ajuns cu dânsa Printre lume îmi fac loc Strigând cât mă ține gura Să se-audă-n iarmaroc. Negustor Pupezi vând marfa mea-i blândă ca un miel. Dar un moș cu barbă albă De unde-o fi fost de fel Îmi croi câteva bețe Luând pupăza cu el. [Refren] Astăzi iar, pu pu pu Ca un drac Sus în tei la noi. Poți să cânți de-acum moțato Până-n veacul de apoi Nu mai fac negustorie Cu moțate de-alde voi!
Povestea unui ciobănaș
Cântece pentru copii
Am să vă spun, copii, povestea Unui ciobănaș. Am să vă spun, copii, povestea Unui ciobănaș. [Refren] Tra la, la, la, la, la, la, la, la, La, la, la, la, la, la, la, la, la, A unui ciobănaș, a unui ciobănaș. În fiecare zi mergea Cu turma pe imaș, Printre oițe, mielușei, Drăguțul ciobănaș. [Refren] Tra, la, la... La, la... Drăguțul ciobănaș, drăguțul ciobănaș. Voios, pe câmpul înflorit Cânta din fluieraș. Și-i răspundea din lan de fân Cri, cri un greieraș. [Refren] Tra, la, la... La, la, la... Cri, cri un greieraș, cri, cri un greieraș. Dar cum mergea, cântând voios Spre crângul înverzit, Un pițigoi din vârf de pom Așa i-a ciripit: [Refren] Tra, la, la... La, la, la... Așa i-a ciripit, așa i-a ciripit: Cirip, cirip, ascultă-aici Cirip, băiatule. Sta lupu-ascuns într-un tufiș, Păzește-ți oile. [Refren] Tra, la, la... La, la, la... Păzește-ți oile, păzește-ți oile. Am să mă duc îndată eu, Am să mă duc în zbor, Să chem aici cu pușca lui, Pe mândrul vânător. [Refren] Tra, la, la... La, la, la... Pe mândrul vânător, pe mândrul vânător. Și vânătorul iscusit Îndată a venit, El, lupu-ascuns într-un tufiș, Pe loc l-a nimerit. [Refren] Tra, la, la... La, la, la... Pe loc l-a nimerit, pe loc l-a nimerit. V-am spus acum, copii, povestea Unui ciobănaș. Cântă și el dar nu ca voi, Cântă din fluieraș. [Refren] Tra, la, la... La, la, la... Cântă din fluieraș, cântă din fluieraș.
Scufița Roșie
Cutiuța Muzicală
O scufiță roșioară Dacă port adeseori Și un coș la subțioară Cu merinde și cu flori Este limpede socot Că nu-s Barbă Cot. [Refren] Scufița Roșie eu sunt Pe glume pusă și pe cânt Străbat de veacuri drumul lung La bunicuță să ajung. Dacă mama răbdătoare Îmi repetă iar și iar Să nu ies de pe cărare Și prin iarbă să nu sar Asta-nseamnă că de mult Nu o prea ascult. [Refren] Scufița Roșie eu sunt Pe glume pusă și pe cânt Străbat de veacuri drumul lung La bunicuță să ajung. Dacă eu încalc povața Stând cu fluturii la sfat Și se trece dimineața Și ajung pe înserat Este limpede oricui Că nu-i bine. Nu-i! [Refren] Scufița Roșie eu sunt Pe glume pusă și pe cânt Străbat de veacuri drumul lung La bunicuță să ajung.
Scufița Roșie
Cântece pentru copii
O scufiță roșioară Dacă port adeseori Și un coș la subțioară Cu merinde și cu flori Vă e limpede, socot, Că nu-s Barbă Cot. [Refren] Scufița Roșie eu sunt Pe glume pusă și pe cânt Străbat de veacuri drumul lung La bunicuța (2 bătăi din palme) să ajung. Dacă mama răbdătoare Îmi repetă iar și iar Să nu ies de pe cărare Și prin iarbă să nu sar Îi e limpede oricui Că nu-i bine, nu-i. [Refren] Scufița Roșie eu sunt Pe glume pusă și pe cânt Străbat de veacuri drumul lung La bunicuța (2 bătăi din palme) să ajung.
Puișorul cafeniu
Cântece pentru copii
A ieșit din ou la soare Cel din urmă puișor Se usucă pe aripioare Și-o pornește binișor. Stă găina la îndoială Că din șapte puișori Ghemotoace de beteală Șase-s galbeni gălbiori. Numai cel de la sfârșit A ieșit mai ponosit Și se întreabă speriată Nu cumva-i de ciocolată
Lupul
Cântece pentru copii
A venit un lup din crâng Și-alerga prin sat să fure Și să ducă în pădure Pe copii care plâng Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu c-o nuia: "Lup flămând cu trei cojoace, Hai la maică-ta să te joace!" Eu chemam pe lup încoace, El fugea-ncotro vedea. Ieri pe drum un om sărac Întreba pe la vecine: "Poartă-se copiii bine? Că de nu să-i bag în sac." Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit eu și i-am spus: "Puiul meu e bun și tace, Nu ți-l dau și du-te-n pace! Ești sărac și n-am ce-ți face! Du-te, du-te!" Și s-a dus. Și-a venit un negustor, Plin de bani, cu fală mare, Cumpără copii pe care Nu-i iubește mama lor. Și-a venit la noi la poartă Și-am ieșit și l-am certat: "N-ai nici tu, nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul! Du-te-n sat că-i mare satul, Pleacă, pleacă!" Și-a plecat.
La popa la poartă
Cântecele anii 90
La popa la poartă E-o pisică moartă Cine-o râde și-o vorbi S-o mănânce coaptă Cu mărar, cu pătrunjel Cu untură de cățel Eu sunt popă românesc Și am voie să vorbesc
A Vrut O Băbuță
Cântece pentru copii
A fost odată ca niciodată S-a gândit băbuța să se îmbogățească Și-a chemat găina ouă să clocească Pui! Pui! Pui! Pui! Pui! Pui! Lunecuș afară, baba cam distrată A căzut pe cloșcă și-a turtit-o toată Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Când se-ntoarce moșul din pădure acasă Întreabă pe babă: „Ce-i cu averea noastră?” Ce-i? Ce-i? Ce-i? Ce-i? Ce-i? Ce-i? Supărat, moșneagul înșfacă nuiaua Și cheamă pe babă să-i scuture mantaua Na! Na! Na! Na! Na! Na! Hei! Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
Poveste de Crăciun
TraLaLa
Într-o seară, într-o noapte de Crăciun În Betleem, în Iudeea După cum păstorii spun bunului Iosif și Maria De departe au venit Și s-a întâmplat acolo Ceva nemaipomenit [Refren] S-a născut Pruncul Sfânt Pace vouă pe Pământ Nu uitați să fiți mai buni Și să credeți în minuni! (x2) Magii au venit Atunci când soarele a apus Aur, smirnă și tămâie pentru Prunc ei au adus Steaua revărsa lumină început asupra lor Și ținându-se de mână Îngerii cântau în cor [Refren] S-a născut Pruncul Sfânt Pace vouă pe Pământ Nu uitați să fiți mai buni Și să credeți în minuni! (x2) Ce vă spun acum Nu-i o poveste de copii Deși au trecut ani mulți Mai mulți de 2000 Doar așa Crăciunul are pentru toată lumea rost Să vă fie cald în suflet Spune Andra cum a fost? [Refren] S-a născut Pruncul Sfânt Pace vouă pe Pământ Nu uitați să fiți mai buni Și să credeți în minuni! (x2)
Emoții de păpușă, emoții de fetiță
TraLaLa
Elegant împachetată, În hârtie creponată, Printre alte jucării, E-o păpușă cu ochi vii, În costum de catifea, Și visează cam așa: [Refren] Vine dimineața de Crăciun, O fetiță blondă voi avea în față, Ah, ce bucurie! Ce prietenie între noi pe viață, Ea va zâmbi, voi zâmbi și eu, Și poate copilăria va dura mereu. Într-o altă odăiță, Somnoroasă o fetiță Are un vis de-ajun, Împlinit de Moșul bun, Râde în somnul blând și ea, Și visează cam așa: [Refren] Vine dimineața de Crăciun, O fetiță blondă voi avea în față, Ah, ce bucurie! Ce prietenie între noi pe viață, Ea va zâmbi, voi zâmbi și eu, Și poate copilăria va dura mereu.
Vulpea și gâsca
Cutiuța Muzicală
Vulpe, tu mi-ai furat gâsca, Dă-mi-o înapoi! Vulpe, tu mi-ai furat gâsca, Dă-mi-o înapoi! Că de nu, eu vin cu pușca și cu trei copoi, Că de nu, eu vin cu pușca și cu trei copoi! Lele vulpe, fii cuminte, Nu mai tot fura, Nu mai tot fura! Lele vulpe, fii cuminte, Nu mai tot fura! Gâște fripte și plăcinte Nu-s de dumneata, Gâște fripte și plăcinte Nu-s de dumneata!
Nu-mi-e frică de bau-bau!
Cântece pentru copii
Când copilul nu-i cuminte Cei mari altă treabă n-au Și vor să-l învețe minte: "- Stai că vine-acum bau-bau!". [Refren] Oare câte gheare are? Cum o arată bau-bau? Cât de fioros e oare? Cum o arată bau-bau? Hei, hei, hei Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică de bau-bau! Vorbe goale pot să toarne Cei ce doar din gură dau Că-i urât, că are coarne, Nu mi-e frică de bau-bau! [Refren] Eu acum le dau o veste Celor care s-au speriat E-o legendă, e-o poveste Hei, bau-bau n-a existat! [Refren] (x2) Oare câte gheare are? Cum o arată bau-bau? Cât de fioros e oare? Cum o arată bau-bau? Hei, hei, hei Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau Nu mi-e frică de bau-bau!
Greierele și Furnica
TraLaLa
A cântat o vară-ntreagă, la chitară, Greierele indolent. Însă se trezi deodată, din visare, Când gerul se simți prezent [Refren] În hambar când el privi, Găsi doar o goliciune, Viscolul se întețea, Dar și foamea mai ceva! (x2) Ce să facă? Ce să facă? Hai să ceară, la furnică împrumut. Să-i dea vreo două boabe De secară, Pentru ea nu va fi mult. Uite-așa îi spuse ei: – N-am nimic de mâncat, Foamea m-a scos din bordei. Dă-mi, te rog, un dumicat. (x2) Îmi dai? Știți și voi că furnicuța-i muncitoare, Dar poate voi nu știți ceva: Să dea oricui mâncare, Chef nu are, greierelui îi zise-așa: – Asta-vară ce-ai păzit? [Refren] – Dacă nu e cu banat Zi și noapte am cântat Pentru mine, pentru toți. – Joacă-acuma dacă poți! (x2)
Gârgărița zboară la poieniță
Cântecele anii 90
Gârgărița-rita Zboară-n poieniță Unde-oi zbura Acolo m-oi însura/mărita
Iepurașul țup țup țup
Cântece pentru copii
Azi iepurașul țup țup țup a venit pe-acasă la lup să mănânce o prăjiturică țup țup țup dar la masă când s-a așezat lupul foarte repede l-a întrebat: „Ce mai faci tu, iepuraș? De ce n-ai mai trecut pe la ursul poznaș? El mi-a zis că tare vrea să treci pe la căsuța sa.” Iepurașul țup țup țup a fugit repede la el din alun în alun. Când a ajuns, nu era nimenea, iar el tare s-a supărat. A plecat departe, a plecat și nu a mai venit niciodată. [Refren] Iepurașul țup țup țup este mereu mai jucăuș, dar este foarte pus la punct. Iepurașul țup țup țup este mai mereu jucăuș, dar mănâncă doar legume, fructe, mere, prune. Iepurașul țup țup țup, îl iubești mereu mâncând din alun. (x2)
Vulpea
Cântece pentru copii
Vulpe hoată și șireată, nu te mai îndrepți odată? Ești tot vicleană și rea, va fi vai de blana ta!
Primăvara
Cântece pentru copii
[Refren] Mii de albine, sute de fluturi, Zeci de copii aleargă pe câmp. Mii de culori, sute de flori, Dar doar una e primăvara. [Strofa] Soarele-apare, Iarba răsare, Câmpul înverzește, Pomul înflorește. Pasărea cântă, copilul zburdă, Ziua-i mai lungă și noaptea-i mai scurtă.
Scoală gazdă din pătuț (Florile dalbe)
TraLaLa
Scoală gazdă din pătuț, Florile dalbe, Și ne dă un colăcuț, Florile dalbe. Că mămuța n-o făcut, Florile dalbe, Sită deasă n-o avut, Florile dalbe. Pe când sită-o căpătat, Florile dalbe, Covata i s-o crăpat, Florile dalbe. L-o sfădit mama pe tata, Florile dalbe, Că n-o reparat covata, Florile dalbe. Când covata o lipit, Florile dalbe, Cuptorul nu s-o pornit, Florile dalbe. Când cuptorul s-o pornit, Florile dalbe, Anul nou o și venit, Florile dalbe. Florile dalbe! Florile, florile dalbe!
Cântec pentru copilași
Cântece pentru copii
Douăzeci pitici voinici Tra la la la la S-au bătut și s-au luptat Tra la la la la. [Refren] Se bătură c-un arici Tra la la la la Lumea-ntreagă s-a mirat Tra la la la la
Fulgii de nea
TraLaLa
Coborâm din norișori, Îmbrăcați în pluș Și ne plac grozav copiii Strânși pe derdeluș. Suntem albi de tot, Pe obraji aterizăm. Ne amestecăm cu ei Și ne bucurăm. [Refren] Suntem fulgi de nea, Ne-a născut o stea, Peste case și alei Curgem veseli. Hei! (x2) Noaptea atârnăm de crengi, Pe lângă fereșți Și-ascultăm tare cuminți Basme și povești. Nu dormim de fel Când e Noaptea de Crăciun. Fiindcă Moșul, și cu noi, E prieten bun. [Refren] Suntem fulgi de nea, Ne-a născut o stea, Peste case și alei Curgem veseli. Hei! (x2)
Pisicuțul Pisicel
Cântece pentru copii
Pisicuțul Pisicel mic, firav, abia înțărcat prin ogradă a plecat c-ar vrea să vadă și el cum arată un șoricel. Cățelușul Azorel vrând ca să râdă de el îi arată un vițel și-i spune că-i șoricel. Vai, se miră Pisicel ce frumos e-un șoricel!
Ursuletul din Făgăraș
Cântece pentru copii
Trăia odată-n Făgăraș un pui de ursuleț, Era zburdalnic și poznaș, un pic cam nătăfleț, Cu ochii boabe de cafea pe cărnu-i botișor, Lui nici prin gând nu îi trecea că se va face actor. [Refren] Sărea ursulețul și se plimba haihui, Pădurea întreagă părea că e a lui. Sărea ursulețul și se plimba haihui, Pădurea întreagă părea că e a lui. Dar iată că-ntr-o zi fu prins de-un vânător, Și pe drumul lung de fier, trimis la un dresor, Ajuns acolo-n prima zi, stătu botoș și trist, Dar apoi se-nveseli văzând că e artist. [Refren] Sărea ursulețul, de toate învăța, Dar primul spectacol îl cam îngrijora. Sărea ursulețul de toate învăța, Dar primul spectacol îl cam îngrijora. Râdeau părinții, râdeau bunicii, râdeau copiii toți.
Pitici
Cântece pentru copii
Într-o poieniță De cum s-a-nserat, Doi pitici de-o șchioapă Au pornit la sfat. Au scufițe roșii Din floare de mac Bărbile de-un cot Și cizmele de lac. Dar când luna clară Sus a răsărit, Au ca felinare Câte un licurici.